Tradiţionalismul
este un curent cultural, care aşa cum sugerează şi denumirea apără şi promovează tradiţia, concepută ca o
însumare a valorilor arhaice, patriarhale ale spiritualităţii românești.
Încercarea de conservare a valorilor tradiţionale româneşti s-a regăsit şi în
activitatea poporanismului, sămănătorismului şi gândirismului care s-au
manifestat în primul sfert al secolului al XX-lea.
În
perioada interbelică, direcţia tradiţionalistă s-a regăsit în programul
promovat mai ales în reviste cu
orientări ideologice distincte cum ar fi „Sămănătorul” (sămănătoriştii se
opuneau influenţelor străine, considerate primejdioase pentru cultura
naţională), „Viaţa românească” ( în prima etapă avea o orientare poporanistă,
adică o simpatie exagerată pentru ţăranul asuprit, iar apoi în a doua
etapă o
orientare generală în spiritul unei democraţii rurale) , „ Gândirea” (
care aduce ca noutate promovarea în operele literare a credinţei religioase
ortodoxe româneşti, care ar fi elementul esenţial de structură a sufletului
românesc şi consideră importantă valorificarea miturilor autohtone, a
riturilor, şi a credinţelor străvechi prin care pot fi surprinse
particularităţile sufletului naţional.)
În spiritul tradiționalismului,
principala temă a romanelor lui Sadoveanu este viața satului românesc,
prezentând omul simplu ca păstrător al tradițiilor și al obiceiurilor vechi.
„Baltagul” este un roman deoarece este o operă epică în proză, cu acţiune simplă, de mare întindere, cu mai
multe personaje şi cu o intrigă complexă. Personajele sunt bine conturate prin
relația lor cu conflictul, iar acțiunea conturează o imagine profundă a vieţii.
Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se caracterizează
direct prin descriere şi indirect, prin faptele, gândurile şi vorbele lor și
prin relațiile cu celelalte personaje.
Romanul „Baltagul”
scris în 1930, în doar 17 zile, inspirat din balada populară „Miorița” este o
prezentare a vieții păstorești și un elogiu adus calităților morale ale
oamenilor simpli. Autorul a dorit să prezinte în acest roman viața oamenilor de
la munte și caracterul acestora. Astfel, tema operei ilustrează lumea arhaică a
satului românesc, viața păstorilor, care păstrează tradițiile și valorile
morale străvechi. Tipul uman prezentat prin figura eroinei iubește dreptatea și
adevărul și are un caracter dârz, hotărât, conformat condițiilor naturale aspre
în care trăiește.
Titlul
romanului face trimitere la mitul labirintului, ceea ce se conturează şi la
nivelul acţiunii. Baltagul (topor cu două tăişuri) este un obiect simbolic,
ambivalent: armă a crimei şi instrumentul împlinirii dreptății. Trebuie
remarcat că în roman acelaşi baltag (al lui Nechifor) îndeplineşte cele două
funcţii. Criticul Marin Mincu asociază baltagul cu labrys-ul, securea dublă cu
care a fost doborât minotaurul mitic. Chiar numele personajelor ( Nechifor,
Vitoria, Gheorghiţă) ar avea semnificaţii simbolice desemnând triumful,
victoria dreptăţii.
Romanul se
caracterizează prin obiectivitate, naraţiunea se face la persoana a III-a, iar
naratorul este omniscient, iar prin tehnica detaliului se reconstituie lumea
satului de munteni şi acţiunile Vitoriei. Timpul desfășurării evenimentelor nu
este exact precizat, prin repere temporale: „aproape de Sf. Andrei, „în Postul
Mare”, „10 martie”. Locul acţiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor
şi a Bistriţei, dar şi cel de câmpie, Cristeşti în Balta Jijiei. Fiind şi un
roman realist, traseul urmat de Vitoria şi Gheorghiţă conţine şi toponime
existente pe hartă.
Acțiunea romanului se desfășoară pe un
singur plan narativ, urmărind drumul Vitoriei Lipan, iar conflictul este unul
simplu, descoperirea ucigașilor lui Nechifor Lipan. Structural, opera se
compune din 16 capitole care se grupează pe trei idei principale: primele 6
capitole cuprind așteptarea, neliniștea Vitoriei și pregătirile ei pentru drum:
Capitolele 7-13 prezintă căutările, drumul eroinei de la Măgura la Suha, apoi
ultimele 3 capitole conțin evenimentele găsirii cadavrului lui Nechifor,
înmormântarea lui, respectiv pedepsirea celor doi ucigași.
Principala
sursă de inspirație este balada populară „Miorița, ceea ce este sugerat și prin
moto-ul romanului „Stăpâne, stăpâne / Mai chiamă-ți ș-un câne…” Din baladă
autorul a preluat tema, fiind vorba de uciderea unui cioban, mitul comuniunii
omului cu natura și unele motive literare ca: obiceiul păstoritului, complotul
sau motivul animalului credincios.
Romanul
este o operă epică realistă, se caracterizează prin obiectivitate, naraţiunea
se face la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient. Perspectiva
temporală este lineară, întâmplările sunt povestite în ordine cronologică, din
toamnă în primăvară. Perspectiva spațială este reală, locul acțiunii fiind
satele de munte: Măgura, Bicaz, Călugăreni, Farcașa, Borca, Cruci, Vatra
Dornei, Broșteni, Sabasa, Suha.
Incipitul romanului cuprinde o legendă despre rânduiala
primită de neamurile omenești, în care Dumnezeul le-a dat muntenilor inimă
ușoară și veselie, legendă pe care Nechifor avea obiceiul să o povestească.
Prima parte include expoziţiunea şi
intriga, prezintă frământările Vitoriei în aşteptarea soţului care întârzie din
ce în ce mai mult timp şi pregătirile de drum. În expoziţiune este prezentat satul Măgura Tarcăului și locuitorii
acestuia, oameni dârji, hotărâți, conformați condițiilor naturale aspre în care
trăiesc. Este descrisă familia Lipan și se realizează și un portret fizic al
Vitoriei.
Intriga
cuprinde neliniște eroinei, dar şi acţiunile pe care le intreprinde înainte de
a pleca în căutarea soţului ei: ţine post negru douăsprezece vineri, se închină
la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea Bistriţa, anunţă autorităţile de
dispariţia soţului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe
fiica ei Minodora o lasă în grija unei mănăstiri, iar lui Gheorghiţă îi comandă
un baltagasemănător cu cel al tatălui său.
Partea a doua conţine desfăşurarea acţiunii şi
prezintă drumul parcurs de Vitoria şi
fiul ei, Gheorghiţă, până la găsirea cadavrului soțului ucis. Ei reconstituie
itinerarul lui Nechifor Lipan, făcând o serie de popasuri : la hanul lui Donea
de la gura Bicazului, la crâşma domnului David de la Călugăreni, la moş Pricop
din Fărcaşa, la Vatra Dornei unde află şi de actul de vânzare a oilo), apoi
spre Borca, unde întâlnesc pe drum un
botez, apoi şi o nuntă la Cruci .Vitoria respectă tradiţia, la botez oferă
cadou la cumetrie şi ciocneşte cu nuntaşii în cinstea miresei și spune o
frumoasă orație de nuntă. Întrebând din sat în sat, ea îşi dă seama că soţul ei
a dispărut între Sabasa şi Suha. Cu ajutorul câinelui regăsit, Vitoria descoperă cadavrul soţului ei într-o râpă
între cele două sate.
Partea a treia prezintă sfârşitul
drumului: înmormântarea și praznicul lui Nechifor, respectiv demascarea şi
pedepsirea ucigaşilor. În cel mai evident spirit tradiţionalist, Vitoria face
rânduielile cuvenite pentru mort , anunţă autorităţile, cheamă preotul și
bocitoarele, organizează ritualurile înmormântării. Scena înmormântării este
considerată o excelentă pagină de folclor românesc din care nu lipsesc
elementele cu valoare de simbol: bradul, bocitoarele, preoţii, sau găina neagră
ce se trece peste mormânt. La praznic Vitoria reconstituie scena crimei,
surprinzându-i şi pe ucigaşii Ilie Cuţui şi Calistrat Bogza. Cuțui îşi
recunoaşte vina, însă Bogza devine agresiv. Este lovit de Gheorghiţă cu baltagul lui Nechifor şi sfâşiat de
câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate. Odată adevărul aflat şi criminalii
pedepsiţi, Vitoria se pregăteşte să se întoarcă acasă, plănuind că va reveni
aici pentru parastas şi o va aduce şi pe Minodora , „ca să cunoască mormântul”
tatălui ei, după care vor pleca „ la Măgura, ca să luăm de la coadă toate câte
am lăsat.”
Tradiționalismul
se caracterizează prin valorificarea miturilor, trăsătură ce caracterizează și
romanul „Baltagul” al lui Sadoveanu. Aspectele mitice sunt preponderente în
acest roman. George Călinescu afirma că „Baltagul”este o continuare a baladei
„Miorița”. Motoul de la începutul romanului îl conduce pe cititor spre mitul
existenței pastorale și argumentează viziunea mioritică asupra morții, căreia
Sadoveanu îi dă o nouă interpretare, aceea a existenței ciclice, viață - moarte
și din nou la viață.
Un alt
mit prelucrat este cel al marii călătorii. Drumul Vitoriei este o referire la
mitul popular românesc care privește moartea ca pe o lungă călătorie, iar ca
Nechifor să-și găsească liniștea, soția și fiul său trebuie să facă dreptate. Mitul
crengii de aur poate fi descoperit în ultima parte a romanului, când Gheorghiță îl loveşte pe Bogza cu baltagul său
și când Vitoria singură descoperă
adevărul și pedepsește răul. Romanul pare să valorifice și o cunoscută legendă
egipteană cea a lui Isis și Osiris. În această legendă soția, Isis, pleacă în
căutarea soțului ucis de un zeu rău. Ea îi găsește osemintele în apele Nilului.
Este ajutată de un zeu cu cap de câine, Chorus, iar în aventura sa este
însoțită de fiul său.
Drumul
parcurs de personajele romanului are valoare simbolică. Critica literară a
numit acest drum „de viață și de moarte”. Pe acest drum a fost omorât Nechifor
și pe același drum merg Vitoria și Gheorghiță. Vitoria se îndreaptă cu fiecare
pas spre adevăr, iar Gheorghiță este inițiat în văață. în tainele existenței. Fiecare localitate pe
unde trec cei doi este un pas important spre descoperirea adevărului și pentru
inițierea lui Gheorghiță. Acesta va cunoaște viața oierului, greutățile cu care
se confruntă, cunoaşte obiceiurile, tradițiile, iar la pedepsirea ucigașilor dă
dovadă de curaj și de maturitate. Astfel este gata pentru a intra în rândul
oierilor și să preia gospodăria.
Romanul
„Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman tradițional care
oferă o imagine amplă şi profundă a
vieţii, zugrăveşte modul de viaţă al oamenilor de la munte, unde obiceiurile şi
tradiţiile sunt păstratate cu sfinţenie. „Baltagul” este considerat expresia
cea mai înaltă a stilului sadovenian și unul dintre cele mai reușite romane din
literatura română.
