Moara cu noroc de Ioan Slavici (nuvela realista/psihologica)

Opera literară Moara cu noroc de Ioan Slavici a fost publicată în perioada marilor clasici (anul 1881), în volumul de debut Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului românesc.

Moara cu noroc este o nuvelă, adică o specie a genului epic, în proză, cu un sigur fir narativ, cu un conflict concentrat, cu personaje puţine şi construită, de obicei, în jurul unui personaj principal care este urmărit de-a lungul evoluţiei sale, personalitatea sa dezvăluindu-se în urma unor situaţii conflictuale.

Moara cu noroc este o nuvelă realistă prin tematică, construirea personajelor în relaţie cu mediul în care trăiesc, prin veridicitatea şi obiectivitatea perspectivei narative şi este o nuvelă de analiză psihologică prin utilizarea modalitatăţilor de caracterizare a personajelor şi de investigare psihologică.

Titlul, Moara cu noroc, este mai degrabă ironic, aluziv, întrucât locul întâmplărilor este mai degrabă unul cu ghinion, care aduce nenorociri.

Tema nuvelei urmăreşte efectele nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de înavuţire ceea ce susţine caracterul realist dar şi pe cel psihologic prin urmărirea evoluţiei psihologice ale personajelor.

Conflictul nuvelei este complex, de natură socială (confruntarea a două lumi cu mentalităţi diferite), psihologică şi morală (lupta dintre bine şi rău). Astfel, din perspectiva socială, nuvela prezintă un conflict exterior datorat de încercarea lui Ghiţă de a-şi depăşi condiţia socială, pentru care se confruntă cu personajul antagonist, Lică Sămădăul. Din perspectiva psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă care este sfâşiat de dorinţe puternice şi contradictorii: pe de-o parte el vrea să rămână cinstit şi fericit alături de familie, pe de altă parte vrea să se îmbogăţească repede şi fără efort.

Fiind o operă epică, Moara cu noroc are narator, acţiune şi personaje, prin intermediul cărora autorul îşi exprimă în mod indirect propriile sentimente. Modul de expunere predominant este naraţiunea îmbinată cu dialogul, monologul interior şi descrierea. Construcţia epică este bazată pe naraţiunea obiectivă în care comportamentul, sentimentele şi gândurile eroului sunt prezentate din perspectiva unui povestitor omniscient. Stilul narativ este sobru, impersonal, specific prozei realiste, iar stilul indirect liber este utilizat în portretizare şi în analiza psihologică.

Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paşte.

Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un fir epic complex, o structură narativă complicată şi pleacă de la o teză morală: în viaţă, omul trebuie să aibă simţul măsurii, echilibru şi stăpânire de sine. Astfel că textul are un puternic spirit moralizator, caracteristică generală a prozei lui Slavici. Personajele plătesc pentru imoralitatea lor, fiind sancţionate de destin.

Subiectul nuvelei îl constituie etapele şi efectele înfruntării dintre protagonist, Ghiţă şi antagonist, Lică.

În expoziţiune este descris drumul care duce la Moara cu noroc prezentându-se astfel cadrul obiectiv al acţiunii. Ghiţă, eroul principal, nemulţumit de condiţia sa socială de cizmar modest şi sărac, se hotărăşte (împotriva sfaturilor soacrei sale) să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. El intenţionează să stea aici numai trei ani până se pune pe picioare, astfel că se mută cu toată familia acolo. La început, lucrurile merg bine iar Ghiţă este mulţumit.

Intriga o constituie apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulburând echilibrul familiei.

Desfăşurarea acţiunii se concentrează pe înstrăinarea lui Ghiţă faţă de familie. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, e brutal cu Ana şi cu cei mici. Datorită generozităţii lui Lică, starea materială a lui Ghită devine tot mai înfloritoare, numai că începe să-şi piardă încrederea în sine.

Dornic să facă avere, Ghiţă se îndepărtează de Ana şi devine treptat complicele lui Lică la diverse neleguiri: jefuirea arendaşului, uciderea unei femei şi a unui copil. Reţinut de poliţie, lui Ghiţă i se dă drumul numai pe „chezăşie”. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost hoţ de codru şi tovarăş al lui Lică, pentru a-l da în vileag pe Sămădău. Ghiţă nu reuşeşte să fie onest până la capăt nici faţă de Lică şi nici faţă de Pintea.

Punctul culminant al nuvelei reprezintă momentul în care Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna, Ghiţă îşi aruncă soţia în braţele lui Lică. Dezgustată de laşitatea soţului, Ana i se dăruieşte lui Lică. Cănd se întoarce şi realizează acest lucru, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el la rândul său este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.

Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. Singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii.

În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.

Personajul principal, Ghiţă, este un personaj complex, al cărui destin ilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. La început, el este un om energic, de acţiune, bun meseriaş, harnic, blând şi cumsecade. El este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare.

Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, a lui Ghiţă. Acesta, cu toate că este conştient de pericolul pe care-l reprezintă Lică, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra sa. Ghiţă devine temător, suspicios, ezitant şi îşi pierde liniştea. Temerile îl fac să îşi ia măsuri de precauţie (îşi ia câini, pistoale şi o slugă). Caracterizarea indirectă este constituită din conflictul interior care este trădat de gesturi, gânduri, fapte, de schimbările în relaţia cu membrii familiei. Este brutal cu Ana şi copiii, este violent, ursuz, crispat şi mohorât. În mintea şi sufletul lui Ghiţă încolţesc tentaţiile (îi pare chiar rău că are familie şi nu-şi poate asuma riscuri mai mari). Un mijloc de caracterizare (autocaracterizarea) este monologul interior care transcrie gândurile şi frământările personajului. Ghiţă devine laş, fricos şi subordonat în totalitate lui Lică.

Ghiţă este caracterizat direct de Lică drept un „om de nădejde”. Treptat, însă el se trezeşte complicele lui Lică în diferite fărădelegi, jurând strâmb pentru acesta la proces. În ciuda compromisurilor, Ghiţă are încă remuşcări, semn că nu şi-a pierdut de tot omenia, pierzându-şi însă încrederea în sine. Axa vieţii sale morale este distrusă treptat, se simte înstrăinat de toţi şi de toate. De ruşinea lumii, de dragul soţiei şi al copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să plece de la han. Incepe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate.

Ultima treaptă a degradării morale a lui Ghiţă are loc când, orbit de furie şi de dorinţă de răzbunare, o foloseşte pe Ana ca momeală, aruncând-o în braţele lui Lică şi în cele din urmă o ucide. La rândul său, el este omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică.

Sfârşitul tragic este modul în care destinul îl sancţionează pe protagonist pentru patimile sale exagerate, care l-au adus la cea mai joasă treaptă a degradării morale.

Lică Sămădăul exercită asupra celorlalte personaje din nuvelă o fascinaţie diabolică. Caracterul tipic al lui Lică este susţinut de faptul că naratorul îl include într-o anumită categorie socială – aceea a păstorilor de porci – prin explicarea noţiunii de „sămădău”. Lică este caracterizat în mod direct de narator: „un om ca de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese împreunate la mijloc. Lică este porcar ...”. Printr-o scurtă autocaracterizare este arătat orgoliul de stăpân al lui Lică, care îşi impune, încă de la început, regulile. Tot în mod direct îl caracterizează şi Ana, care intuieşte că Lică e „om rău şi primejdios”. Cel mai exact, însă, îl caracterizează Pintea.

Bun cunoscător de oameni, Lică ştie cum să utilizeze slăbiciunile celorlalţi. Se foloseşte de patima lui Ghiţă pentru bani, atrăgându-l în afacerile lui necurate. Profită de fascinaţia pe care o exercită asupra Anei, determinând-o să i se dăruiască. Chiar Ghiţă îi spune: „Tu nu eşti om, Lică, ci deavol”. Lică marchează nefast destinul celor care intră în contact cu el, iar sfârşitul lui cumplit este pe măsura propriilor fapte.

Opera literară Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă realistă de analiză psihologică prin temă, prin reprezentarea veridică a realităţii satului transilvănean de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prin complexitatea personajelor, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române