Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicând supranaturalul si supusa unor actiuni conventionale, care înfatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre bine si rau se încheie prin victorie fortelor binelui. Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii: antagonist, ajutoare, donatori. Reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate.
Ion Creanga si-a câstigat faima de mare scriitor postum, 626e424g
fiind încadrat între marii scriitori clasici români relativ târziu. Între
scrierile sale, "Povestea lui harap-Alb" este o creatie complexa care
depaseste modelul basmului traditional printr-o serie de
elemente ce evidentiaza originalitatea scriitorului.
Naratiunea la pers a IIIa este realizata de un narator
omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii
sau reflectii. ("Eu sunt dator sa va spun povestea si
va rog sa ascultati...")
Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea,
basmul cult presupune îmbinarea naratiunii cu dialogul si cu
descrierea. Naratiunea este dramatizata prin dialoguri, are ritm
rapid, realizat prin reducerea descrierilor. Dialogul are o dubla
functie, ca în teatru: sustine evolutia actiunii si
caracterizarea personajelor. Prezenta dialogului sustine realizarea
scenica a secventelor narative, "spectatori" ai maturizarii
feciorului de crai fiind atât celelalte personaje, cât si cititorii.
Tema basmului este triumfuluibinelui asupra raului. Motivele narative
specifice sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin
viclesug, muncile, demascarea raufacatorului (Spânul),
pedeapsa, casatoria.
Actiunea se desfasoara lineara, succesiunea
secventelor narative este redata prin înlantuire.
Coordonatele actiunii sunt vagi, prin atemporalitate si
aspatialitatea conventiei: "Au cica era odata într-o
tara un crai care avea trei feciori. si craiul acela mai avea un
frate mai mare, care era împarat într-o alta tara. (...)
Ţara în care împaratea fratele cel mare era tocmai la o
margine a pamântului, iar craiia astuilalt la alta
margine." Fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza înca din
incipit. Reperele spatiale sugereaza dificultatea aventurii eroului,
care trebuie sa ajunga de la un capat la celalalt al lumii;
în plan simbolic: de la imaturitatea, la maturitate.
În basm sunt prezente cliseele compozitionale. Formula
initiala, "Amu cica era odata", si formula
finala, "si veselia a tinut ani întregi, si acum mai
tine înca.", sunt conventii care marcheaza intrarea si
iesirea din fabulor. Formulele mediane-"si merg ei o zi, si merg
doua, si merg 49...", "...si mai merge el cât merge..."-
realizeaza trecerea de la o secventa narativa la alta
si întretin suspansul.
Parcurgerea drumul maturizarii de catre erou presupune un
lant de actiuni conventionale, momente ale subiectului: o
situatie initiala de echilibru (expozitiunea), o parte
pregatitoare, un eveniment care deregleaza echilibrul initial
(intriga), aparitia donatorilor si a ajutoarelor, actiunea
reparatorie, refacerea echilibrului si rasplata eroului (deznodamântul).
"Cartea" primita de la împaratul Verde, care, neavând decât fete,
are nevoie de un mostenitor la tron, este factorul perturbator al
situatiei initiale si determina parcurgerea drumului
initiatic de cel mai bun dintre fii craiului.
Destoinicia fiilor este probata mai întâi de crai, deghizat în ursul
de la pod. Podul simbolizeaza trecerea la alta etapa a
vietii si se face într-un singur sens. Mezinul trece aceasta
proba cu ajutorul calului nazdravan, care "da
navala asupra ursului".
Trecerea podului urmeaza unei etape de pregatire. Drept
rasplata pentru milostenia aratata Sfintei Duminici,
deghizata în cersetor, mezinul primeste sfaturi de la aceasta
sa ia "calul, armele si hainele" cu care tatal sau a fost
mire pentru a izbândi. Se sugereaza, astfel, ca tânarul va
repeta initierea tatalui în aceleasi conditii. Calul va
deveni tovarasul si sfatuitorul tânarului, dar are
si puteri supranaturale: vorbeste si poate zbura.
Trecerea podului este urmata de ratacirea în padurea
labirint, simbol ambivalent, loc al mortii si al regenerarii,
caci pentru tânar se va încheia o etapa si alta va începe:
"de la un loc i se închide calea si încep a i se încurca
cararile". Pentru tânarul fiu de împarat,
ratacirea în padure si întâlnirea spânului e totodata
un drum catre centrul propriei fiinte: el cunoaste raul, dar
si propriile limite în fata raului. Imaginea fântânii
completeaza simbolistica padurii, putând avea semnificatie de coborâre
în Infern, adica de moarte si înviere. Fiul de crai dispare sub
puterea spânului, renascând în postura de sluga. Schimbarea numelui
reprezinta începutul initierii spirituale, unde va fi condus de Spân.
Numele de Harap- Alb, bazat pe oximoron, exprima pe de-o parte statutul de
slujitor, iar pe de-alta parte, faptul ca esenta morala a
tânarului ramâne intacta, fapt dovedit de-a lungul
calatoriei când el respecta juramântul facut Spânului
de a-l sluji.
Ajunsi la curtea împaratului Verde, Spânul îl supune la trei
probe: aducerea salatilor din Gradina Ursului, aducerea pielii
cerbului "cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se
gasesc" si a feteiîmparatului Ros pt casatoria
Spânului.
Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl
sfatuieste cum sa procedeze si îi da obiecte magice:
pentru urs îi da o licoare cu "somnoroasa", iar pentru cerb îi
da obrazarul si sabia lui Statu-Palma-Barba- Cot. A
treia proba presupune o alta etapa a initierii, este mai
complexa si necesita mai multe ajutoare.
În drum spre împaratul Ros, Harap-Alb da dovada de
pricepere, curaj si întelepciune când ajuta poporul gâzelor. În
schimbul ajutorului sau, craiasa furnicilor si craiasa
albinelor îi ofera fiecare câte o aripa.
Ceata de monstri îl însotesc spre a-l ajuta în încercarile
la care este supus la curtea împaratului Ros. Pentr ca s-a
aratat prietenos si comunicativ, i se alatura Gerila,
Flamânzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila.
Dupa ce trece cu bine de încercarile impuse de împaratul
Ros, fata împaratului, "o farmazoana cumplita", impune o
ultima proba: calul lui Harap-Alb si turturica ei trebuie
sa aduca "trei smicele de mar si apa vie si
apa moarta de unde se bat muntii în capete". Proba fiind
trecuta de cal, fata îl însoteste pe Harap-Alb la curtea
împaratului Verde. Pe drum, eroul se îndragosteste de fata,
dar ramâne credincios juramântului catre Spân si nu-i
marturiseste fetei adevarata lui identitate.
Fata îl demasca pe Spân, care îl acuza pe Harap-Alb ca a
divulgat secretul si îi taie capul. În felul acesta îl dezleaga de
juramânt, iar rolul Spânului ia sfârsit. Calul distruge întruchiparea
raului: "zboara cu dânsul în înaltul cerului, si, apoi, dându-i
drumul de acolo, se face Spânul pâna jos praf si pulbere."
Decapitarea eroului este ultima treapta si finalul
initierii, având semnificatia mortii initiatice. Învierea
este realizata de farmazoana, cu ajutorul obiectelor magice aduse de
cal. În final, eroul primeste recompensa: pe fata împaratului
Ros si împaratia unchiului sau. Nunta si schimbarea
statutului social confirma maturizarea eroului. Deznodamântul
consta în refacerea echilibrului si rasplata eroului.
În basm, sunt prezente numerele magice 3, 12, 24; care sunt semne ale
totalitatii.
Caracterul lui Harap-Alb evolueaza pe parcursul întregii opere, în
timp ce celelalte personaje sunt tipologii umane reductibile la o
trasatura dominanta: raul, frigurosul,
mâncaciosul, etc.
Harap-Alb nu are puteri supranaturale, dar dobândeste prin trecerea
probelor o serie de valori etice necesare unui împarat. Sensul didactic al
basmului este exprimat de Sfânta Duminica: "Când vei ajunge si tu
odata mare si tare, îi cauta sa judeci lucrurile de-a
fir-a-par si vei crede celor asupriti si necajiti,
pentru ca stii acum ce e necazul."
Textul se remarca prin registrul oral, popular al naratiunii,
sustinut de formulele adresarii directe, termeni si expresii
populare, "ziceri" tipice, ilustrând eruditia paremiologica a
scriitorului. Proverbele, zicatorile se introduc frecvent prin expresia
"Vorba aceea...". Citatul paremiologic dinamizeaza povestirea,
asigura o atmosfera de buna dispozitie si
contureaza viziunea populara asupra întâmplarilor.
Oralitatea se marcheaza totodata si prin expresii
onomatopeice, exprimare afectiva prin interogatii, excalmatii
si dativ etic.
O alta caracteristica este umorul, dat de exprimarea
ironica, mucalita ("sa traiasca trei zile cu cea
de-alaltaieri"), porecle si apelative caricaturale (Buzila),
scene comice si diminutive cu sens augmentativ (buzisoare,
bauturica).
În concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult, având ca
particularitat: reflectarea conceptiei despre lume a
scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul
si specificul limbajului. Însa, ca orice basm, pune în
evidenta idealul de dreptate, adevar si cinste.